IMPACTUL RĂZBOIULUI DIN UCRAINA ASUPRA PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ A REPUBLICII MOLDOVA

Summitul Parteneriatului Estic, 15 decembrie 2021, părea că consemnează un eșec pentru Parteneriatul Estic și oferea o speranță de control în regiune, a Federației Ruse. În fapt singurele aspecte importante recunoscute la Summit, pentru Georgia, Republica Moldova şi Ucraina fiind acelea de a consolida cooperarea cu UE, precum şi sa luat act de aspirațiile europene a partenerilor. Subiectul viitorului European al Republicii Moldova părea să fi pierdut din actualitate în condițiile când la 24 februarie 2022 Rusia a atacat Ucraina fiind declanșat un conflict deschis de agresiune directă a statului Ucrainean.

Înalții oficiali ai Comisiei Europene, ai Consiliului European, au transmis mesaje de sprijin pentru Ucraina, și nu doar mesaje de sprijin, dar și suport concret – financiar, militar, politic – în lupta față de agresiunea Rusiei. Măsurile venite din partea Uniunii Europene în comun cu Statele Unite pentru a sancționa agresiunea din partea Rusiei au influențat procesul de integrare europeană într-un mod pozitiv.  Ucraina avea nevoie de mesaje puternice politice și geopolitice de susținere iar conducerea Ucrainei a acționat rapid și a făcut tot posibilul pentru a accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană și de a obține o recunoaștere a acestei perspective europene.

Pe 24 februarie 2022, Rusia declanșa invazia armată asupra Ucrainei, lăsând mii de soldați și echipamente militare în apropiere de granițele Ucrainei, și ceea ce se credea inițial a fi o agresiune pentru capturarea definitivă a regiunilor Donețk și Lugansk din estul țării s-a transformat într-un război total care a cuprins întreaga țară. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat ordinea de securitate europeană și mondială în același timp a influențat foarte mult și percepțiile la nivelul Uniunii Europene în special la nivel de comunicare a liderilor de guverne, de state.

Războiul din Ucraina deschidea o nouă pagină a relațiilor dintre UE – Ucraina, Moldova, Georgia prin depunerea cererilor de aderare la UE , 28 februarie Ucraina , 3 martie – Georgia și Moldova. Comisia Europeană a evaluat aptitudinea țărilor candidate pe baza „respectului și angajamentului” ținând cont de prevederile articolul 2 din TUE, care include, printre altele, statul de drept, democrația, nediscriminarea, opinând că Ucrainei și Moldovei ar trebui să li se acorde statutul de candidat de către Consiliul European – dar nu și Georgiei.

În cadrul Consiliului European din 23 iunie 2022, liderii UE au acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE deschizând noi perspective de dezvoltare de care Moldova poate beneficia, precum:

• perspectivă exactă de aderare la Uniunea Europeană,
• justiție corectă, instituții publice reziliențe,
• acces la o piață internațională extinsă pentru producătorii moldoveni,
• dezvoltare durabilă, independență economică și energetică, atractivitate pentru investitori străini, asistență și sprijin pentru realizarea reformelor în domeniile-cheie,
• acces direct la programe europene.

În momentul în care zilele războiului nu mai sunt numărate, sau poate periodic cineva își mai aduce aminte, se crează impresia că această stare de tensiune, bombardamente și lupte e pentru un timp îndelungat. Cineva poate că se deprinde cu această stare de război, altcineva acumulează experiență și este gata să continue să-și apere Patria și neamul. Alții se cred atotputernici și continuă să înainteze prin acapararea de noi și noi teritorii, regiuni, orașe. Doar că nu este bine când o stare de război se transformă într-o “normalitate continuă”. La multi se trezește acel instinct de autoapărare și sunt în permanență cu ochii în patru.

Periodic se încearcă, să se includă pe ordinea de zi subiecte de ordin propagandistic care contribuie la continuitatea acestui proces “războinic”. Unul din acestea (subiecte) ar fi că ambasada rusă de la Chișinău caută pretexte ca armata rusă să invadeze Republica Moldova. Mai mult ca atât, ambasada FR de la Chișinău, deschide o adresă “specială” de email (ca și așa-numita operațiune militară specială) la care primește plângeri din partea cetățenilor ruși și a compatrioților de pe teritoriul RM care se simt discriminați și intimidați. Cică, mulți ruși se plâng de acțiuni violente (mititeii de ei). Mi-ar fi interesant să aud, din partea cui sunt aceste acțiuni violente și această discriminare. Sau poate că invers, noi, populația majoritară, în această perioada dificilă suntem disctiminați inclusiv prin acele mesaje propagandistice de gen (Путин наш, Молдавия (așa o numesc rușii) это Россия, беженцы нам не нужны). Invadatorul și ocupantul încearcă să o facă pe jertfa, intonând mesaje precum că rușii din RM sunt discriminați pe motive naționale, lingvistice, culturale, religioase și de altă natură. Tot aceștea, așa-numiții reprezentanți ai misiunii diplomatice ruse din Chișinău, spun precum că, noi populația majoritară săvârșim acte cu character violent și acțiuni care amenință viața și sănătatea rușilor din țara noastră. Ori cei de la ambasada rusă de la Chișinău sunt țicniți, ori nu mai înțeleg nimic. Din data de 24.02.2022, ba chiar și pâna atunci, nu prea am auzit cazuri, sau chiar deloc, precum că noi moldovenii îi discriminăm și le violăm drepturile rușilor, cu toate că de multe ori ar fi cazul să-i punem la respect.

La moment Ucraina apără libertatea întregii regiuni și în special a vecinului apropiat, Republica Moldova. Este momentul oportun pentru Chișinăul oficial de a formula un plan clar de reglementare urgentă a conflictului transnistrean, doar că aici depinde cât de grăbită este conducerea întru soluționarea acestuia.

            Întrebarea numărul unu la ordinea de zi este dacă va fi sau nu invadată Republica Moldova de către Federația Rusă? Și la această întrebare este o neclaritate absolută reieșind din imprevizibilitatea rușilor. În 2014 nimeni nu a crezut că armata rusă va merge mai departe de Donețk și Lugansk, astăzi, prin semnarea decretelor nr.685 și 686, din 29.09.2022, Putin recunoaște suveranitatea și independența regiunilor Zaporojie și Herson. Mâine unde vor mai ajunge?

            Așa sau altfel, în orice situație și circumstanțe, Republica Moldova trebuie să fie pregătită de ulterioarele scenarii ce țin de criza energetică, politico-diplomatică, umanitară și militară.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dat emoții și la Chișinău, unde s-a vorbit de riscul ca Republica Moldova să fie următoarea țintă a Moscovei, lucru sugerat și de propaganda rusă. Pe de altă parte, momentul poate fi exploatat de Republica Moldova pentru a se desprinde definitiv de Rusia și a își accelera integrarea în lumea occidentală.

Una mai specifică este situația Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina. Un stat mic care, de la proclamarea independenței în 1991, a oscilat permanent între Est și Vest. Un stat care se declară neutru din punct de vedere militar, dar care are staționate trupe ruse pe teritoriul său, în regiunea separatistă tranistreană, pe care guvernul de la Chișinău nu o controlează.

Războiul din Ucraina a scos la suprafață multitudinea de probleme pe care le are Republica Moldova sau pe care le va avea de acum încolo din cauza invaziei Rusiei în țara vecină. În același timp, războiul a creat și o serie de oportunități pe care Chișinăul nu le-a avut până în prezent și pe care ar trebui să le valorifice pentru a-și consolida securitatea energetică, economică, informațională, cibernetică etc.

Cel mai mare risc derivă din amenințarea militară rusă. În cazul în care ar reuși să spargă apărarea ucraineană în regiunile Mikolaev și Herson și să ajungă la Odessa, trupele ruse ar putea invada și întreaga Republică Moldova. În cazul unui scenariu mai fericit, s-ar putea limita doar la Transnistria.

Faptul că Republica Moldova a fost vizată în planurile inițiale ale Rusiei o demonstrează și acea hartă pe care președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, le-a prezentat-o generalilor săi într-una din ședințele de la începutul războiului din Ucraina. Pe harta respectivă erau trasate direcțiile în care urmau să avanseze forțele ruse, iar una din aceste direcții viza Republica Moldova. Mai exact, săgeata care arăta direcția de mișcare a unităților ruse era îndreptată spre estul Republicii Moldova, unde se află și regiunea transnistreană, așa că nu este foarte clar dacă Moscova viza toată țara sau doar teritoriul ei separatist.

Nefiind membru NATO sau a vreunei alte alianțe militare și neavând o armată eficientă, Republica Moldova  nu ar putea face față unei invazii ruse și ar fi ocupată foarte repede. Aceasta este amenințarea cea mai mare la adresa Chișinăului.

 Chişinăul trebuie să fie pregătit de o eventuală invazie a armatei ruse în Ucraina, lucru care va afecta nemijlocit Republica Moldova. O spun experţii în securitate, după ce militarii ruşi au organizat exerciţii şi aplicaţii cu lansatoare de grenade, în regiunea transnistreană, anunţ făcut de Ministerul rus al Apărării. Între timp, autorităţile de la Kiev trag un semnal de alarmă privind noi ameninţări la adresa securităţii Ucrainei venite din stânga Nistrului.

Tot mai des apar detalii din planul secret elaborat de serviciul de securitate al Rusiei, FSB, pentru destabilizarea Republicii Moldova prin sprijinirea grupurilor pro-ruse, utilizarea Bisericii Ortodoxe și amenințarea cu oprirea aprovizionării cu gaze naturale (CNN).

Documentul, care pare să fi fost scris în 2021 de către Direcția pentru Cooperare Transfrontalieră a FSB, are numele „Obiective strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova”. Acesta stabilește o strategie pe 10 ani pentru readucerea Moldovei, o fostă republică sovietică, în sfera de influență a Rusiei. Planul prevede ca Republica Moldova să fie ținută sub control cu ajutorul gazelor rusești și declanșarea conflictelor sociale, precum și încercarea de a bloca eforturile Chișinăului de a câștiga influență în regiunea separatistă Transnistria, unde sunt staționați aproximativ 1.500 de soldați ruși. Documentul de cinci pagini este împărțit obiective pe termen scurt, mediu și lung. Printre obiectivele imediate se numără „sprijinirea forțelor politice moldovenești care susțin relații constructive cu Federația Rusă” și „neutralizarea inițiativelor Republicii Moldova care vizează eliminarea prezenței militare ruse în Transnistria”. Obiectivele pe termen mediu includ „opoziția față de politica expansionistă a României în Republica Moldova” și „opoziția față de cooperarea dintre Republica Moldova și NATO”.

Cel mai mare risc derivă din amenințarea militară rusă. În cazul în care ar reuși să spargă apărarea ucraineană în regiunile Mikolaev și Herson și să ajungă la Odessa, trupele ruse ar putea invada și întreaga Republică Moldova. În cazul unui scenariu mai fericit, s-ar putea limita doar la Transnistria.

O altă vulnerabilitate rămâne securitatea informațională și impactul dezinformării și al propagandei ruse asupra societății din Republica Moldova. Există încă o bună parte din cetățenii moldoveni care susțin Rusia în războiul purtat  împotriva Ucrainei. Un sondaj realizat de compania Magenta Consulting la începutul lunii martie arăta că 20% din cei intervievați sunt „de partea Rusiei”. Este adevărat, numărul celor care susțin Ucraina era de 51%.

În aceste condiții, ar trebui grăbit și procesul de integrare în piața energetică europeană. Primii pași au fost făcuți deja. A fost construit și dat în folosiță gazoductul Iași-Chișinău, care a asigurat conectarea Republicii Moldova la rețelele de gaze din UE și care ar putea asigurarea livrările necesare (nu și pentru Transnistria) în cazul în care Gazprom ar închide robinetul. De asemenea, Republica Moldova, alături de Ucraina, a reușit să se conecteze la rețelele electrice europene. E adevărat, prin Ucraina, ceea ce ar face ca prețul curentului livrat în Republica Moldova din spațiul comunitar să fie destul de ridicat. Totuși, ar asigura cu curent electric Moldova în situația în care Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, de unde Chișinăul procură în prezent curent, ar refuza să îl mai livreze. Centrala este situată în Transnistria și este controlată de o companie rusă. Pentru a avea însă o siguranță mai mare, ar trebui accelerată construcția liniei de înaltă tensiune Isaccea-Vulcănești-Chișinău care a început deja și care ar conecta Republica Moldova la rețelele din România.

Toate aceste abordări, cifre și analize, ne dau de înțeles că după 32 de ani de independență, Republica Moldova a ajuns la momentul identificării altor vectori și prestabilirii unor noi procese politice interne și externe.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. https://lidmoldova.org/2022/11/01/influentele-razboiului-ruso-ucrainean-asupra-procesului-de-integrare-europeana-a-republicii-moldova/ (accesat 13.06.2023)
2. wordpress.com/post/radjcarbune.wordpress.com/368 (accesat 13.06.2023)
3. wordpress.com/post/radjcarbune.wordpress.com/389 (accesat 13.06.2023)
4. https://www.veridica.ro/analize/ce-inseamna-razboiul-din-ucraina-pentru-republica-moldova-intre-riscul-de-a-deveni-urmatoarea-tinta-a-rusiei-si-sansa-de-a-se-orienta-definitiv-catre-occident (accesat 13.06.2023)
5. https://tvrmoldova.md/actualitate/chisinaul-trebuie-sa-fie-pregatit-de-o-eventuala-invazie-a-armatei-ruse-in-ucraina-lucru-care-va-afecta-nemijlocit-r-moldova-spun-expertii-in-securitate/(accesat 28.08.2023)
6. https://www.studio-l.online/actualitate/razboiul-din-ucraina-planul-lui-putin-de-destabilizare-r-moldova-de-ce-se-grabesc-rusii-sa-l-puna-aplicare/(accesat 28.08.2023)
7. https://www.veridica.ro/analize/ce-inseamna-razboiul-din-ucraina-pentru-republica-moldova-intre-riscul-de-a-deveni-urmatoarea-tinta-a-rusiei-si-sansa-de-a-se-orienta-definitiv-catre-occident (accesat 28.08.2023)

PRIMA, DAR NU ULTIMA…

PRIMA, DAR NU ULTIMA…

În curând va apărea culegerea de poezii „Dragoste și Disperare” cu un conținut în care se vor regăsi versuri de dragoste de mamă, copii, femeie, neam, Patrie și glie. În partea a doua a culegerii se regăsește disperarea față de ceea ce numim politica autohtonă, guvernări, conflicte și război. Această combinare de satisfacție, fericire, dragoste, pe de o parte și nemulțumirea față de politic și politicieni este un produs poetic pozitivo-negativ.

Ce se întâmplă oare? La această întrebare autorul încearcă să răspundă prin versuri. Culegerea începe cu sentimentele de dragoste și se încheie cu întrebarea: și mâine ce ne-așteaptă? Avem o țară, un popor/ avem trecut și viitor/ e timpul să ne deșteptăm/ aici nu ne mai oprim/ țara o reconstruim/ ne alegem viitor/ înainte drag popor – acestea sunt unele din sintagmele și expresiile autorului, ceea ce determină și face lucrare mai simplă și accesibilă pentru cititor.

Despre autor:

Radj Cărbune – născut 29.01.1977 în satul Prajila, Raionul Florești.

În anul 1995 absolvent al Liceului “Ion Creangă” din orașul Florești, în anul 2000 absolvent al Universității de Stat din Moldova, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, licențiat în Științe Politice, în anul 2001 – titlu de magistru în Politologie, USM, FRIȘPA.

2000-2002 – lector ULIM, Facultatea Istorie și Relații Internaționale.

2002 – prezent, lector USPEE “C. Stere”, Facultatea Drept, Relații Internaționale și Științe Socio-Umane.

2010 – prezent, blogger, radjcarbune.wordpress.com

2014 – redactor la Ziarul “Vocea Poporului”

TEATRU, SCANDAL, RĂZBOI…???

          Și iarăși, sau din nou, rușii de la Moscova sunt foarte îngrijorați de vorbitorii de limbă rusă de la Chișinău. Cică, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, M. Zaharova, nu poate dormi nopțile, invocând motivul așa numitului scandal din jurul teatrului „Cehov” din Chișinău. Aceasta este într-atât de indispusă, precum i se “năzare” că Chișinăul are deja o agenda prestabilită anti-rusă și mai mult ca atât, încearcă să preseze cultura și limba rusă în R. Moldova.

          Reprezentanta Kremlinului se axează pe contextul politic și intimidarea legăturilor culturale și umanitare de către Chișinău. Disperați fiind, cei de la Moscova, pun accentul pe sabotarea culturii ruse și a relațiilor seculare dintre „popoarele statelor noastre”. Aici, ajungem la concluzia că un simplu teatru poate perturba relațiile politico-diplomatice dintre două state.

          Am mai văzut-o pe această „Marie” de la declanșarea războiului din Ucraina, 24.02.2022, cu tot felul de nemulțămiri și mesaje artificiale „scârboase” la adresa Chișinăului. Dar au încercat vreodată autoritățile de la Kremlin să întrebe vorbitorii de limbă rusă de la Chișinău, se simt confortabil sau nu? Vă răspund eu, rușii din Republica Moldova se simt cu mult mai confortabil și mai protejați de către stat, decât acele 146 de milioane de cetățeni din Federația Rusă, care idee nu au ce este să trăiești într-o adevărată civilizație bazată pe principii și norme democratice, unde cetățeanul cu adevărat se bucură de toate drepturile civile și politice.

          Discuțiile cu referire la teatrul “Cehov” din Chișinău sunt de ordin intern și de moment. În scurt timp acest subiect va deveni unul epuizat și uitat, dar implicările periodice ale “Mărioarei” în politica internă a RM vor avea o continuitate, fiindcă rușilor niciodată nimic nu le place și nu le ajunge.

          Actualmente rușii din Federația Rusă se simt atât de confortabil, încât nu-și dau rând să părăsească țara, asta pentru că așa are grijă “матушка Россия” de propriii cetățeni. Rușii mai bine ar face regulă pe interior și ar vedea care este poziția cetățeanului de rând. Sondajele din Federația Rusă, după ce Putin la 21 septembrie 2022 a anunțat mobilizare parțială, arată că majoritatea respondenților au declarat că au simțit anxietate, teamă, spaimă și furie. Asta da democrație!!! La moment, Rusia oficial are statut de ocupant, care în afară de sărăcie și ură nu poate promova. Aceasta poartă întreaga răspundere pentru încălcarea drepturilor populației civile pe teritoriile ocupate.

          În ultima perioadă FR a devenit tot mai agresivă pe plan militar cu intervenții majore în Georgia, Siria, anexarea Crimeei, Ucraina. Relațiile Moscovei cu comunitatea internațională s-au deteriorat semnificativ și Kremlinul a reluat cursa înarmării. Toate acestea sunt un mare motiv de îngrijorare pentru țările din centrul și sud-estul Europei. În aceste circumstanțe, primele state care ar putea fi “intimidate” de către ruși sunt România, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania.

          În linii mari, toate acțiunile și extinderile rușilor, în special în spațiul ex-sovietic, țin de acele declarații ale oficialilor de la Kremlin, cu referire la intimidarea rușilor în fostele “republici surori”. De fiecare dată ni se aduce aminte de lumea rusă și pacea rusă. Numai că de astă dată, lumea rusă e deja putredă și fără viitor. Atunci când vrei să controlezi totul, într-un final nu controlezi nimic.

          La moment Ucraina apără libertatea întregii regiuni și în special a vecinului apropiat, Republica Moldova. Este momentul oportun pentru Chișinăul oficial de a formula un plan clar de reglementare urgentă a conflictului transnistrean, doar că aici depinde cât de grăbită este conducerea întru soluționarea acestuia.

          Întrebarea numărul unu la ordinea de zi este dacă va fi sau nu invadată Republica Moldova de către Federația Rusă? Și la această întrebare este o neclaritate absolută reieșind din imprevizibilitatea rușilor. În 2014 nimeni nu a crezut că armata rusă va merge mai departe de Donețk și Lugansk, astăzi, prin semnarea decretelor nr.685 și 686, din 29.09.2022, Putin recunoaște suveranitatea și independența regiunilor Zaporojie și Herson. Mâine unde vor mai ajunge?

          Așa sau altfel, în orice situație și circumstanțe, Republica Moldova trebuie să fie pregătită de ulterioarele scenarii ce țin de criza energetică, politico-diplomatică, umanitară și militară. Vom trăi, ș-om auzi și alte pălăvrăgeli de la “Mărioara” – purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova.

TOAMNA RĂZBOAIELOR, DISENSIUNILOR ȘI NEÎNȚELEGERILOR

          Ce oare se întâmplă? Toamna neînțelegerilor sau poate încercarea de a remodela interacțiunile pe plan extern?

          Mai mult de 200 de zile de război dintre Ucraina – Rusia, ciocniri între Armenia și Azerbaidjan,  conflict la granița dintre Tadjikistan și Kârgâzstan, declarații și încercări de a soluționa anume acum conflictul din Transnistria, toate acestea sunt un semnal pentru comunitatea internațională precum că există riscul escaladării acestora.

1. În ce privește războiul Ucraina – Rusia, acesta este unul ce se intensifică de la o zi la alta și în cele din urmă Rusia a amenințat cu al treilea Război Mondial după ce Ucraina a înaintat garanțiile de securitate post invazie (încheierea unui acord de securitate obligatoriu la Kiev între Ucraina și țările garante, tratatul urmează să reunească SUA, Australia, Marea Britanie, Germania, Italia, Canada, Polonia, Turcia, Franța, precum și țările din nordul, centrul și sudul Europei și țările baltice, acordul obligatoriu însoțit de acorduri suplimentare – de exemplu, cu privire la furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă către Ucraina și la securitatea regională în Marea Neagră, intenția Kievului de a adera la NATO și UE).
2. Războiul din Nagorno-Karabah (de asemenea Primul război din Karabahul de Munte) a fost un război care a avut loc la sfârșitul anilor 80 și până la începutul anilor 90, în enclava Nagorno-Karabah din sud-vestul Azerbaidjan, între majoritatea etnicilor din Armenia din Nagorno-Karabah susținuți de Armenia, și Azerbaidjan. Odată cu desfășurarea războiului, Armenia și Azerbaidjan, ambele republici din fosta URSS, s-au implicat într-un război prelungit, nedeclarat în zona muntoasă Karabah. Armenia și Azerbaidjan au anunțat la data de 13.09.2022 confruntări de amploare la graniță, soldate cu moartea a cel puțin 49 de soldați armeni, în cea mai recentă izbucnire a violențelor dintre cele două țări. Erevanul a spus că Baku „încearcă să avanseze” în interiorul teritoriului armean și a cerut asistență militară din partea Moscovei. Dorește sau nu Putin să evite izbucnirea unui nou război la granița Rusiei?
3. La granița de stat dintre Kârgâzstan și Tadjikistan izbucnesc periodic conflicte, inclusiv cu folosirea armelor, din cauza teritoriilor disputate de cele două state din fosta URSS. Ultima ciocnire dintre aceste două state din Asia Centrală a avut loc la data de 14.09.2022. Această porțiune a frontierei devine periodic o zonă de conflict între populația locală și polițiștii de frontieră din cele două țări din cauza lipsei de demarcare a frontierei între state. Anterior, o sursă din Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova monitorizează îndeaproape situația de la granița dintre Kârgâzstan și Tadjikistan și speră că autoritățile locale vor readuce în curând situația sub control.
4. Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la începutul fazei active a conflictului de pe Nistru. În asemenea condiții, conflictul rămâne nereglementat la nivel politic și nimeni așa și nu a putut propune un model viabil al unui stat unic. Conflictul din stânga Nistrului rămâne a fi tragedia cea mare a Moldovei. Este oare Transnistria Moldova? Se creează impresia că de treizeci de ani încoace, toate guvernările s-au eschivat să răspundă la această întrebare. Poate oare deveni Transnistria țintă pentru o următoare etapă a rușilor în Ucraina? Tot mai des se vorbește despre crearea unui coridor terestru de către ruși spre Crimeea și ieșire la Transnistria. Forțele ucrainene de apărare din regiunea Odessa, pe țărmul Mării Negre, au consolidat frontiera de stat cu Republica Moldova, după incidentele care au avut loc la sfârșit de aprilie 2022 în regiunea separatistă Transnistria. În luna iulie curent, prim-vicepreședintele Comisiei Dumei de Stat pentru afaceri CSI, integrare eurasiatică și relații cu compatrioții, Viktor Vodolațki, a declarat că trupele militare ale Transnistriei sunt gata să respingă orice lovitură și că Rusia va ajuta regiunea separatistă transnistreană în caz de nevoie. În paralel cu retorica rusă și liderii de la Tiraspol s-au activizat și au spus că modernizarea armatei Republicii Moldova reprezintă o amenințare directă asupra „statalității” regiunii separatiste.  Așadar, Ucraina și Republica Moldova sunt amenințate la pachet de către Federația Rusă.

Care sunt acele interese ale Rusiei în aceste și nu doar, regiuni, state și zone geografice? Actualmente, interesul prioritar al Federației Ruse pe arena internațională este cel de a susține formarea sistemului unipolar, cu toate că sistemul actual internațional este unul multipolar. Sau poate Rusia se consideră a fi un centru unic de putere? Interesele geopolitice ale acesteia nu se opresc doar în spațiul est-european. Este vizibil că Federația Rusă nu este de acord cu arhitectura geopolitică a spațiului ex-sovietic și ex-socialist. O nouă arhitectură e condiționată de confruntarea intereselor geopolitice și geostrategice dintre centrele de putere, Occidentul reprezentat de către SUA, NATO, UE, pe de o parte, și Federația Rusă, pe de altă parte. Actualmente, prin prisma analizei proceselor politice internaționale, regionale și subregionale, Federația Rusă recurge la utilizarea strategiilor „murdare”. Evenimentele de ultima ora ne demonstrează că „noua Rusie” cu greu se încadrează în geopolitica globală. Discursul ideologic oficial al Kremlinului este unul diferit de procesul politic contemporan. Menținerea sferelor de influență a FR în fostul spațiu post sovietic este o descurajare continuă. Intenția de a revizui harta sistemului politic internațional este una eșuată. Federația Rusă trece printr-o criză identitară și „proiectul rusesc” al reconfigurării lumii e unul de nerealizat.

Ce este astăzi Federația Rusă?

Federația Rusă nu are o istorie statală, hotarele ei sunt întâmplătoare, orientările culturale sunt impure, regimul politic este instabil și confuz, harta etnică este eterogenă, iar structura economică este fragmentară și parțial dezorganizată. Cum poate un stat nerealizat pe interior (politica internă) să aibă pretenții și ambiții teritoriale (politica externă)? La moment nu putem vorbi despre FR ca o unitate politică stabilă și sigură.

Astăzi Rusia își dorește simplificarea și influența în relațiile din „străinătatea imediată” pentru ca ulterior să dețină o poziție privilegiată pe întregul spațiu euro-asiatic. Oare acestea ar fi interesele naționale rusești?

OBIECTIVELE, METODELE ȘI ACTORII UNIFICĂRII EUROPENE

Eforturile în favoarea păcii făcute la sfârșitul celui de-al doilea război mondial s-au bazat pe convingerea că, numai prin „unificarea europeană“ se poate pune punct unei istorii însemnând războaie, vărsări de sânge, suferințe şi distrugeri ale Europei. Tratatele Constitutive ale Comunităților Europene au fost impregnate de această intenție fundamentală. Uniunea Europeană are ca misiune stabilirea şi realizarea unor obiective de bază realizarea cărora ar pune ca bază dezvoltarea armonioasă, echilibrată şi durabilă a comunității în ansamblul său.

Deosebind oportunitatea favorabilă de impregnare a ideilor ce au stat la baza constituirii celei mai ample organizaţii internaţionale cu caracter regional cum este Uniunea Europeană, trebuie să menţionăm că la baza activităţii ei stau următoarele obiective de bază, asigurarea realizării cărora este o condiţie sine-qva-non în sine a activităţii uniunii:

Promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil, prin crearea unui spaţiu fără frontiere, prin întocmirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare, comportând la termen uniunea monetară. La fel vom menţiona că unificarea economică a fost mereu firul conducător al procesului european. Tratatele constitutive ale CE enumerau următoarele obiective fundamentale ale acestei unificări:

— dezvoltarea armonioasă a vieţii economice;

— creşterea economică stabilă şi echilibrată;

— ridicarea nivelului de trai;

— reducerea şi eliminarea ulterioară a şomajului;

— stabilitatea politică, economică şi monetară.

Realizarea acestor obiective economice generale a fost menţionată în baza activităţii tuturor Comunităţilor Europene. Vom spune că Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECA) îndeplineşte această funcţie prin administrarea la nivel comunitar a industriei cărbunelui şi a oţelului, având un rol cheie în economiile naţionale. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA) acţionează doar într-un sector parţial al economiei europene. Ea desfăşoară activităţi comune de cercetare şi utilizare a energiei atomice, în principal cele referitoare la constituirea şi dezvoltarea industriilor nucleare în statele membre, dar şi cele de asigurare a aprovizionării acesteia cu materiale specifice. Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a primit numele de Comunitatea Europeană (CE) prin Tratatul Uniunii Europene, depăşeşte „viziunea sectorială“ a celorlalte două, ea fiind chemată să „grupeze statele membre sub o singură Comunitate în toate sectoarele economice“.

Tratatul Uniunii Europene (UE) întărea sfera politicii economice şi monetare prin crearea unei Uniuni Economice şi Monetare, ce urma a dispune de o monedă unică, cel mai târziu la 1 ianuarie 1999.

• Afirmarea identităţii Uniunii pe scena internaţională, în special prin punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comună, inclusiv şi definirea unei politici de apărare comună. În planul securitãtii externe, cadrul procedural al Politicii Externe şi de Securitate Comune (PESC), lansat de Tratatul de la Maastricht, a fost continuu îmbunătăţit, extinzând conceptele de securitate prin includerea chestiunilor militare şi de apărare, dezvoltarea unor structuri pentru coordonarea politicilor externe şi acţiuni comune, înfiinţarea unor mecanisme de acţiune şi implementare a obiectivelor politicii externe comune.
• Consolidarea protecţiei drepturilor cetăţenilor statelor membre prin instaurarea cetăţeniei Uniunii. În conformitate cu Tratatul asupra Uniunii Europene, s-a convenit cu privire la “consolidarea protecţiei drepturilor şi intereselor resortisanţilor aparţinînd statelor membri, prin instituirea unei cetăţenii unionale”.
• Cooperarea strânsă în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Vom menţiona că în conformitate cu acest pilon, art. 29 al Tratatului de la Amsterdam prevede că obiectivul Uniunii Europene este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie într-un spaţiu de libertate. Esenţa acestui obiectiv este atins prin coordonarea acţiunilor de prevenire a criminalităţii, organizate sau de orice alt tip, şi prin lupta împotriva acestui fenomen şi în special a terorismului, a comerţului cu fiinţe umane şi a crimelor împotriva copiilor, a traficului de droguri, a traficului de arme, a corupţiei şi a fraudei, datorită unei cooperări mai strânse între forţele de poliţie, autorităţile vamale şi celelalte autorităţi competente în Statele Membre, atât direct cât şi prin intermediul Oficiului European de Poliţie, precum şi a unei cooperări mai strânse între autorităţile judiciare şi celelalte autorităţi competente ale Statelor Membre, la fel ca şi includerea apropierii, în măsura necesarului, a regulilor de drept penal ale Statelor Membre. Tebuie să menţionăm că regulile de cooperare în materie penală cooperare sunt definite în art. 31. Sub acest aspect, acţiunea în comun din cadrul cooperării judiciare în domeniul penal vizează între altele:
• facilitarea şi accelerarea cooperării dintre ministerele şi autorităţile judiciare sau cu competenţe echivalente ale Statelor Membre în ceea ce priveşte procedura şi executarea deciziilor;
• facilitarea extrădării între Statele Membre;
• asigurarea, în măsura necesară ameliorării acestei cooperări, a compatibilităţii regulilor aplicabile în Statele Membre;
• prevenirea conflictelor de competenţă între Statele Membre;

Potrivit art. 30 al Tratatului de la Amsterdam, acţiunea în comun în domeniul cooperării poliţiilor acoperă între altele: cooperarea operaţională între autorităţile competente, inclusiv serviciile de poliţie, serviciile de vamă şi alte servicii specializate însărcinate cu aplicarea legii ale Statelor Membre, în domeniul prevenirii şi detectării infracţiunilor penale şi a anchetelor în acest domeniu; colectarea, stocarea, prelucrarea, analiza şi schimbul, în special prin intermediul Europol-ului de informaţii pertinente, inclusiv de informaţii deţinute de serviciile însărcinate cu aplicarea legii, privind semnalările de tranzacţii financiare suspecte, sub rezerva dispoziţiilor corespunzătoare relative la protejarea datelor cu caracter personal;

În realizarea acestui obiectiv, Tratatul de la Amsterdam transferă din cadrul JAI Comunităţilor materii ce ţin de libera circulaţie a străinilor: suprimarea controalelor la frontierele interne, vize, azil, imigraţie etc. Aici vom menţiona că în conformitate cu realizare acestui obiectiv, UE joacă un rol şi în politica de azil şi migraţie. Aceasta garantează respect pentru dreptul de a cere azil. În acelaşi timp, ţările UE îşi coordonează politicile pentru refugiaţi şi incearcă să se ocupe de problema la sursă prin combaterea sărăciei şi prevenirea conflictelor din ţările de unde lumea ar putea să vrea să fugă.

Exceptând rolul pe care îl ocupă realizarea obiectivelor Uniunii Europene, pe termen lung sau scurt, în contextul acestei analize, asigurarea cu success a dezideratelor Uniunii Europene are loc prin claritatea în care decurge procesul unificării europene. În acest context vom spune că unificarea europeană este realizătă în cadrul definirii a două concepte:

• Cooperare,
• Integrare.

Înţelegerea conceptului coperării are loc prin presupunerea ideii că statele naţionale sunt dispuse să lucreze cu alte state pe fundalul extrafrontierelor conservându-şi, suveranitatea. În consecinţă, eforturile de unificare bazate pe acest concept de cooperare nu au ca ţel final crearea unui „super-stat“, a unui „stat global“, a unei „entităţi post-naţionale“ ci se limitează la realizarea unei „uniuni de state suverane“ în care „se conservă structurile naţionale“, adică realizarea unei „confederaţii“.

Invocând cele spuse mai sus putem afirma că conceptual de integrare privează coexistenţa tradiţională a statelor. Concepţia tradiţională potrivit căreia suveranitatea statelor este inviolabilă şi indivizibilă se retrage în faţa convingerii că imperfecţiunile convieţuirii umane şi politice, insuficienţele sistemului statului-naţiune şi abuzurile de putere ale unor state asupra altora — atât de numeroase în istoria europeană — ar putea fi depăşite doar dacă suveranităţile naţionale ar fuziona într-o suveranitate comună şi dacă aceasta s-ar grupa la un nivel superior, formând o comunitate supra- naţională.

Prelungind această idee, vom spune că rezultatul unei asemenea operaţiuni ar fi existenţa unui stat european în care autorităţile comunitare ar fi cele care, respectând identitatea şi particularităţile naţionale ale popoarelor grupate în acesta, ar dirija destinul persoanelor şi ar asigura viitorul acestora. Uniunea Europeană este rezultatul unui asemenea concept de integrare, necesitând însă o „adaptare“ determinată de „inerţia“ statelor membre în ceea ce priveşte problema suveranităţii naţionale.

Cele trei Tratate constitutive ale Comunităţii Europene reflectă rezultatele unui asemenea efort. În aceste tratate şi în cele ulterior modificate şi completate, se stabilesc sectoarele în care se transferă Comunităţii suveranitatea statelor. În nici unul dintre aceste tratate nu se atribuie Comunităţii şi organelor acesteia – dreptul general de a dicta măsurile necesare realizării obiectivelor Tratatelor, ci doar forma şi dimensiunea în care Comunitatea poate acţiona pentru realizarea Tratatelor, conform principiului autorizării limitate.

Consolidând ideile de mai sus, putem spune că aprofundarea unificării europene este esenţială, atît pentru statele membre cît şi pentru cele aflate în curs de realizare a planului individual de acţiuni, şi care ar contribui la realizarea unei ordini europene bazate pe principiul echităţii şi a egalităţii în drepturi, ca parte a ordinii internaţional-globale. Pentru a vorbi despre Uniunea Europeană, trebuie să plasăm în cadrul existenţei acestei entităţi politice, în primul rind, nivelul relaţiilor între actorii naţionali şi internaţionali şi supra-statali.

Pornind de la idea că actuala conflagraţie a relaţiilor internaţionale este marcată de un şir de actori, vom menţiona, făcând referinţă la concepţia lui Rosenau, că statul este încă actorul principal al vieţii internaţionale, dar el nu mai este şi actorul exclusiv din cauza proliferării unui număr important de actori infra, supra şi non-statali.

În conformitate cu concepţia lui Raimond Aron, „războiul rece“ sau „pacea fierbinte“ au reprezentat o suspendare, mai mult sau mai puţin durabilă, a modalităţilor violente ale rivalităţii dintre unităţile politice regrupate în blocuri, menţionând pentru o perioadă determinată unicitatea rolului statului în relaţiile internaţionale.

Preluând această idee, A. Wolfers menţiona că asistăm la o trecere insensibilă de la „power politics“ ce constă în utilizarea forţei coercitive pentru a impune voinţa unei părţi alteia, la practica „influence politics“ care constă în utilizarea modalităţilor non-violente, precum persuasiunea şi presiunile economice cu profunde consecinţe asupra naturii relaţiilor dintre unităţile politice şi asupra sistemului internaţional global.

În conformitate cu subminarea capacităţilor statului de a proteja democraţia externă, prioada imediat următoare celui de-al doilea Război Mondial este una comulativă prin punerea în mişcare a unei parafrazări instituţionale de creare a zone a păcii într-un teritoriu mereu predispus la războaie şi alte conflicte armate. Astfel sunt înfiinţate Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECA), Comunitatea Europeană de Apărare (CED), Uniunea Europei Occidentale (UEO), Comunitatea Economică Europeană (CEE), Comunităţile Europene (CE), Uniunea Europeană (UE), NATO, Consiliul Europei reprezentând exemple de reuşită în demersul statelor de a evita confruntarea şi de a transforma o „zonă de război“ întruna de „colaborare şi integrare“ din ce în ce mai strânse.

Natura supranatională a Uniunii Europene devine un instrument ajutător în întelegerea şi explicarea relaţiilor instituţionale dintre Uniune şi membrii săi. Sistemul de guvernare a cunoscut numeroase dezvoltări în planuri diverse. UE a devenit un actor cu grad crescut de complexitate pe măsură ce impactul în creştere al politicilor sale a atras tot mai mulţi participanţi guvernamentali şi non-guvernamentali în procesul de formulare a politicilor, s-a extins pe mai multe niveluri, pe măsură ce nivelul subnaţional a câştigat în importanţă, iar paternurile interacţiunilor supranaţional – naţional au fost diversificate.

Dimensiunea rolului pe care îl poartă statele la nivelui Comunităţilor şi Uniunii Europene, trebuie să spunem că statele membre continuă să fie actorii constitutivi. Ele dictează fundamentele şi liniile esenţiale ale progreselor unificării europene. Aceasta se realizează prin tratatele internaţionale semnate de către statele membre precum Tratatul constitutiv al Comunităţii Economice Europene, Tratatul constitutiv al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, Tratatul constitutiv al Comunităţii Europene a Energiei Atomice, Actul Unic European cât şi Tratatul Uniunii Europene.

În conformitate cu cele relevate mai sus vom spune că statele, prin crearea acestor organizaţii, şi-au impus anumite limitări juridice, menţionat aici principiul „fidelităţii faţă de Comunitate“. Conform acestui principiu, statele membre vor adopta toate măsurile adecvate pentru a-şi îndeplini obligaţiile juridice comunitare. Ele trebuie, astfel, să faciliteze organelor CE îndeplinirea sarcinilor acestora şi să interzică acele măsuri care ar putea afecta negativ funcţionarea lor sau îndeplinirea obiectivelor Comunităţii Europene.

Cât priveşte relaţia stat-organe în cadrul Uniunii Europene, actorii politici naţionali operează la nivel european, iar politicile şi procedurile europene au un impact direct asupra scenei politice naţionale. Intensificarea integrării europene a impus tot mai mult o dimensiune europeană a acţiunilor şi politicilor actorilor statali.

Spre deosebire de alte organizatii internaţionale interguvernamentale, în ceea ce priveşte structura şi procesul intern, Uniunea Europeană poate fi privită din mai multe perspective drept actor supranational. Acest supranaționalism rezidă în mare parte în puterile executive ale Comisiei Europene şi în puterile legislative ale Parlamentului European precum şi a împuternicirilor ce le-au fost adăugate după tratatul de la Maastricht şi Amsterdam.

În cadrul prezentării relaţiei organism al uniunii – membru deplin al uniunii, Consiliul European asigură impulsurile necesare dezvoltării Uniunii şi stabileşte obiectivele politice generale. Aceasta se realizează prin adoptarea deciziilor politice fundamentale sau prin formularea de directive şi sarcini către Consiliul Uniunii sau către reprezentanţii guvernelor statelor membre care se reunesc în cadrul Consiliului. În ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună, Consiliului European îi corespunde coordonarea politicii externe a statelor membre şi emiterea de opinii asupra problemelor de politică mondială.

Reliefând cele afirmate, putem menţiona că în cadrul procesului de interacţiune cu statele membre, instituţiilor comunitare le revine funcţia de a înainta directive legislativă în cadrul integrării trasat de către statele membre. Astfel actorii principali ai procesului legislative sunt:

• Consiliul Uniunii, unde exceptând cele spuse mai sus, este principalul responsabil pentru al doilea şi al treilea “stâlp”, adică cooperarea interguvernamentală în ce priveşte politica externă comună şi securitate şi în ce priveste justitia şi afacerile interne. În cadrul exercitării acestei responsabilităţi guvernele lucrează împreună cu UE pentru combaterea terorismului şi traficului de droguri. Acestea îşi unesc forţele pentru a se exprima într-o singură voce în afacerile externe, asistate de Inaltul Reprezentant pentru politica externa comuna şi securitate;
• Comisia Europeană, care întocmeşte propuneri pentru noi legi europene, pe care le prezintă Parlamentului European şi Consiliului. Comisia are grija ca deciziile UE să fie corect implementate şi supravegheaza felul în care sînt cheltuite fondurile UE. DE asemenea veghează ca toate statele în relaţiile între ele precum şi cu organelle comunitare, să respecte tratatele europene şi legea europeană.
• Parlamentul European, Parlamentul European acordă o mare importanţă menţinerii legăturii cu parlamentele naţionale ale ţărilor membre ale U.E. în cadrul unor şedinte desfăşurate cu regularitate, cu participarea preşedinţilor parlamentelor cît şi la nivelul comitetelor parlamentare.

În concluzie vom menţiona că realizãrile Uniunii Europene în ultima jumătate a sec. XX, începutul sec. XXI sunt remarcabile şi reflectă faptul că Uniunea Europeană tinde să nu mai poată fi încadrată în tiparele tradiţional folosite pentru descrierea organizaţiilor internaţionale. În consecinţă UE a devenit un proces cu mai multe faţete pe măsură ce au fost stabilite un număr în creştere de responsabilităţi, acest portofoliu extins fiind imposibil de realizat fără proceduri de luare a deciziilor în toţi pilonii şi fără statuarea unui principiu al flexibilităţii.

În contextul aprofundării realizării obiectivelor Uniunii Europene, limita politicilor şi subiectelor abordate de UE este mai extinsă ca oricând. Politicile naţionale şi politicile europene sunt corelate, extinderea problematicii identităţii internaţionale a UE poate fi relaţionată activităţii sale internaţionale, reţelei de relaţii create şi menţinute cu o serie de state din cadrul uniunii cât şi din afara ei, grupuri de state şi actori non-statali.

Bibliografie Selectivă:

1. Avery, G. and Cameron, F., The Enlargement of the European Union, Sheffield,1998
2. Burian A. ’’Geopolitica lumii contemporane’’, Tipografia Centrală, Chişinău 2003
3. BURKCHARD, K-D., La Unificación Europea, Bruxelles, EuroInfo, 1995
4. GADISS, J.L., The United States and the End of the Cold War, Oxford University Press, 1981
5. GARZ, Florian Renasterea Europei : De la Atlantic la Urali / Florian Garz. – Bucuresti: Casa Editoriala Odeon, 1999
6. MORGENTHAU, H.J., Politics Among Nations. The Struggle for Power and Peace, Knopf, N.Y., 1973
7. ROSENAU, J., Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, N.Y., 1990
8. Rosenau J. Turbulence in World Politics: A Theory of Change and Continuity. — Princcton, New Jersey, 1990
9. Nicolae Iacobescu, Victor Duculescu ’’Dreptul Internaţional Public’’, ed. Hyperion XXI, Bucureşti 1993
10. Manolache Octavian Drept Comunitar, editura ALL, 1996
11. Miga-Beşteliu R.’’Organizaţii internaţionale guvernamentale’’, ed.Beck, Bucureşti 2000
12. Viorel Marcu Drept Instituţional Comunitar, ed. Lumina Lex, Bucureşti 2001
13. WENDT, A., The Agent-Structure. Problem in International Relations Theory, „International Organization “, vol. 41, n.3, 1987
14.  Wallace H. and Wallace W., Policy Making in the European Union, Oxford, 2000
15. Бурлацкий Ф.М., Галкин А.А. Социология. Политика. Международные отношения. — М., 1974
16. Чешков M.A. Государственность как атрибут цивилизации: кризис, угасание или возрождение? // Мировая экономика и международные отношения. 1993
17. Най Дж.С (младший). Взаимозависимость и изменяющаяся международная полигика // Мировая экономика и международные отношения. 1989, № 12

“Casa comună” Republica Moldova

          Este oare, sau a devenit Republica Moldova “casa comună” pentru unele minorități etnice?

          Istoria ne oferă mai multe abordări și explicații cu referire la apariția găgăuzilor pe teritoriul actual al RM. Cine sunt ei și de unde vin, pentru ce???

          Una din versiuni este precum că sunt urmașii popoarelor vorbitoare de limbă turcă care au venit în Balcani din regiunea Altai. În perioada Imperiului Otoman erau numiți “încăpățânați”, din cauza neacceptării islamului. Pe teritoriul actual al RM, găgăuzii au venit cu 200 de ani în urmă, secolul al XIX, când Basarabia devine parte a Imperiului Rus. Totuși nu există o apreciere generală a apariției găgăuzilor. Desigur că explicații  și aprecieri nefondate sunt mai multe, spre exemplu M. Ceachir în lucrarea “Statul Găgăuzilor” menționează că în secolul al XIV-lea pe teritoriul nord-estului Bulgariei exista acel “stat găgăuz” numit Dobrogea (în bulgară Добруджа, în turcă Dobruca). Această abordare este una neargumentată. Toate aprecierile cu referire la găgăuzi sunt unele bazate doar pe o logică elementară fără argumentări, fapte și documente concrete. Imperiul Rus le-a oferit coloniștilor găgăuzi pământuri și privilegii în partea de sud a Basarabiei.

          Dându-le apreciere celor din partea de sud a RM (UTA Găgăuzia), ar trebui să le amintim periodic, sau poate chiar mai des, precum că, totuși, istoria ne arată că ei sunt oaspeți. Și dacă au fost aduși pe pământurile moldave și susținuți de către cotropitorii ruși, aceasta astăzi deloc nu le permite, în diverse circumstanțe să se autoimpună, ba chiar să ne impună nouă, majorității etnice, “mofturile” rusofile.

          Dacă actualmente în lume există aproximativ 250 de mii de găgăuzi, apoi pe teritoriul actual al Republicii Moldova sunt circa 150 de mii (4,6 % din populația RM, conform recensământului din 2014).

          Am ajuns timpuri când 4,6 % din populație încearcă să dicteze și să perturbeze situația social-politică, care, de altfel, este deloc una stabilă și continuă.

          “Casa comună” Republica Moldova timp de treizeci de ani de independență a oferit totul și de toate minorităților etnice (găgăuzi (4,6%), ruși (4,1%), bulgari (1,9%)), doar că acestea în permanență au fost și sunt nemulțumite de ospitalitatea moldovenilor. De ce oare???

          Cică găgăuzii se plâng pe guvernare pentru interzicerea simbolurilor și atributelor care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității. În orice “casa comună” regulile și comportamentul este unic pentru toți. În primul rând suntem cu toții cetățeni ai Republicii Moldova și în mod normal ar trebui să promovăm simbolurile naționale care ne reprezintă: stema de stat, drapelul de stat, imnul de stat. Aici cred că s-a comis o mare greșeală că în toți acești ani de independență au fost lăsate pe plan secund istoria, cultura, limba și tradițiile noastre.

          Dar cred că este momentul oportun, mai mult ca niciodată, să-i punem la respect pe toți cei ce promovează altceva decât “casa comună” Republica Moldova…

Minoritate care vrea de toate…

Republica Moldova din punct de vedere etnic este un stat multinațional. Potrivit recensământului din 2014, principala comunitate etnică, sunt moldovenii – 73,7 %, cu 2,1 % în scădere față de recensământul din 2004, români în 2014 – 6,9 % față de 4,7 % față de 2004, adică în creștere, ruși în 2014 – 4,0 %, în descreștere cu 1,9 % față de recensământul din 2004.

Oare cât o să mai suportăm așa numita “lume rusă”, vorbitori de limbă rusă, promotori ai unor simboluri care totalmente contravin principiilor, culturii, valorilor și tradițiilor Republicii Moldova și a întregului neam românesc?

Această “lume rusă” întotdeauna a considerat, sau chiar și mai mult a “desconsiderat” de-a lungul secolelor principala comunitate etnică – moldovenii.

Aici, în Republica Moldova, rușilor li s-a oferit mai mult decât mult, în sensul deplin al cuvântului. Oare nu credeți că aceștia prea se cred la ei acasă?

Chiar acele 4,0 % de ruși din RM, fiind în minoritate absolută, ar trebui să ne dea, comunității majoritare, indicații de comportament la noi aici, acasă. Auzi dle rus, fii calm, stai în banca ta și respectă tot ce numim: limba română, grafie latină, tricolor, istorie, tradiții și neam.

Cine, dacă nu noi, comunitatea etnică majoritară, știm, putem și dorim să ne „croim” viitorul prosper european.

Timp de treizeci de ani de independență, aici în RM au fost create tot felul de organizații, asociații, fonduri, comunități, prostii și aberații (Comunitatea Rusă, Mișcarea social-politică “Ravnopravie”, Interdvijenie – „Unitate-Edinstvo”, Fundația scrisului și culturii slave, Centrul Culturii Ruse, Mișcarea obștească „Unitatea Spirituală Rusă”, Asociația Scriitorilor Ruși, Uniunea Ofițerilor etc.) de către minoritatea etnică rusă și bineînțeles și de către așa numiții vorbitori de limbă rusă (русскоязычные). Chiar de la începutul anilor 90`ci, rușii din Moldova strigau în gura mare: “prietenia popoarelor”, “revoluția liniștită”, “păstrarea limbii ruse”. Toate aceste acțiuni și mișcări au obținut un caracter naționalist pro-rus destul de pronunțat. Rușii au fost nemulțumiți încă din august 1989, atunci când Consiliul Suprem al RSSM adoptă legea „Cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul RSSM”, care a provocat unele proteste “populare”.

Cred că până acum, după treizeci de ani, Republica Moldova încă nu a reușit, din păcate, să treacă „testul independenței, suveranității și statalității”.

În contextul evenimentelor de ultimă oră, războiul din Ucraina, Republica Moldova devine tot mai anti-rusă. Este o normalitate, atunci când vezi un pericol asupra securității naționale și o nesiguranță generală. Evoluțiile economice, politice și militare care au loc pe plan regional au o influență profundă asupra nivelului de securitate și bunăstare al țării, dar și al cetățenilor.

Chiar așa de mare este potențialul de influență a „lumii ruse” de 4,0 %?

Propaganda rusă, depinde în mare parte de poziția și acțiunile colective corecte permanente ale comunității majoritare. Dacă în urma incursiunii printre vorbitorii de limbă rusă din RM despre războiul din Ucraina am auzit cele mai multe mesaje și poziții pro-război („rușii s-au săturat și Moscova a fost provocată să acționeze în așa fel”, „cel puternic are dreptate”, „Putin e corect”, etc.), apoi ajungem a câta oară la concluzia că rușii de la noi ne vor doar rău și din cauza acestora am rămas, unde am rămas, atunci când contemporaneitatea se dezvoltă și aspiră la valori și norme specifice prosperării și continuității.

Statistica ne arată că rușii din RM locuiesc preponderent în orașele mari (Chișinău, Tiraspol, Tighina și Bălți, Slobozia, Grigoriopol, Râbnița) și la moment ar trebui să le oferim toate posibilitățile să migreze în zonele rurale, acolo unde într-adevăr este nevoie de brațe de muncă, de suport și de bunăstarea satului moldovenesc.

„Lumea rusă” de astăzi, în hotarele Federației Ruse și în afara acestora, este una antiumană, împotriva bunei înțelegeri între popoare, care transformă întregi orașe în cimitire. Cine sunt ei, rușii, care se pronunță și ne vorbesc despre originea noastră, cea românească, despre faptul ce limbă și cum vorbim, cu cine și când să prietenim. S-au deprins să se considere “frate mai mare” (старший брат), doar că au uitat, că lumea s-a schimbat și că în alt secol suntem.

Nu o să ne supărăm deloc pe ruși, vorbitorii de limbă rusă și susținătorii acestora dacă o să migreze pentru un trai permanent în raiul putinist, în Federația Rusă, acolo unde cred ei că vor fi întâmpinați cu pâine și sare, dar că, vom trăi și vom vedea…

A 29-a zi de război…

          Ziua a 29-a – lupte, distrugeri în masă, decese, refugiați… Porturi maritime în flăcări, poduri distruse, localități în ruine și oameni disperați. Șirul unor asemenea aprecieri în cazul războiului din Ucraina este unul continuu, din păcate.

          La noi, liniște și pace, doar că preoții moldoveni ce aparțin Mitropoliei Moldovei susțin războiul din Ucraina și promovează mesaje ca și propaganda Kremlinului. Alo, voi ne chemați la pace și solidaritate, sau război???

          Ce fel de “poruncă a lui Dumnezeu” (vorba preotului din satul Cotova, Drochia) ca și pedeapsă împotriva marșurilor comunității LGBTI, sau că războiul din Ucraina este din cauza „păcatului greu”. Băi, ce au minoritățile cu războiul? Sau ați uitat care vă sunt obligațiunile funcționale? Pot să vă aduc aminte, stați în lăcașurile voastre sfinte, nu uitați că sunteți în perioada postului mare, onorați-vă activitatea zilnică, numită slujbă. Sau apare o altă întrebare, cu-i slujiți? Cum spunea un ,,деятель”, stați liniștiți, beți ceai și nu vă “deorgăiți”. Ați uitat unde e locul bisericii și care este menirea acesteea?

          Mă impresionează tot mai mult subiectele, de altfel unele artificiale, puse în discuții la ordinea de zi din Republica Moldova. Asta e, trebuie și noi să “născocim” ceva.

          Pe lângă preotul din Cotova mai sunt și alți părtași sau “ideinici” ce susțin războiul. Țara trebuie să-și cunoască eroii, în această listă se mai regăsesc: parohul din Manoilești, comuna Văsieni, raionul Ialoveni, parohul din Vărzărești, Nisporeni, parohul din Racovăț, Soroca, aceștea fiind printre cei mai activi pe rețelele de socializare.

          Acești slujitori ai bisericii comentează prin diverse aberații (în Ucraina sunt naziști care poartă simbolul nazismului, Euromaidan-ul tot de naziști a fost organizat, vinovat de război este Maidan-ul, în Ucraina sunt laboratoare biologice ale SUA, armata ucraineană omoară civili, refugiații ucraineni sunt agresivi și periculoși). Oare ce doresc să ne spună preoții prin aceste mesaje propagandistice pro-Kremlin? Și de ce unora li se blochează paginile pe diverse rețele, dar preoților nu? Uz de fals, nu altceva.

          Rușine să le fie celor care deseori uită cu ce trebuie să se ocupe. Cum poți să mai crezi un asemenea slujitor care te învață și îți dă lecții de viață despre ce e bine și ce e rău?

          Din aceste declarații și poziții ale unor reprezentanți ai bisericii, reiese că aceasta reprezintă o parte indispensabilă a sistemului politic, oferindu-i un fundament etic și moral. Sau poate separarea bisericii de stat este una formală? Și totuși, biserica este o unealtă de manipulare colectivă în presă, sau nu?

          Unii slujitori, din păcate, în aceste timpuri grele pentru întreaga omenire, “predică” în continuu conspirații pro-război. Mi-e rușine și totodată nu-mi vine să cred…         

A douăzeci și treia zi de război…

          A douăzeci și treia zi de război, coșmar, sancțiuni și puține negocieri. Cine mai este naiv și crede că Ucraina este punctul final al intervenționiștilor, greșește amarnic. Chiar și foștii oficiali de la Cremlin (Andrei Kozîrev, ministrul de externe al FR 1990-1996)  susțin precum că Putin are în vizor toată Europa de Est, inclusiv membrii NATO. Cu, sau fără sancțiuni, Rusia încă nu are de gând să revină la respectarea normelor internaționale. Strategia diplomatică actuală a rușilor, de fapt ca și cea din toate timpurile, este una prin înșelătorie (vorbesc una și fac alta). De altfel Federația Rusă întotdeauna a fugit de diplomația directă și deschisă și a folosit-o mereu pe cea de după culise.

          În primul rând, pentru a fi credibili pe plan extern, rușii trebuie să se ocupe de curățenie în „propria ogradă” și aici mă refer la: drepturile omului, libertatea presei, libera exprimare și multe altele.

          Rușii se cred atotputernici, dar nu este chiar așa. Astăzi au subestimat Ucraina, dar au văzut cât de unită, puternică și susținută este de întreaga comunitate internațională. Mâine o s-o de în bară cu altcineva, până când nu o să înțeleagă că au rămas singuri fără nici un prieten apropiat și îndepărtat.

          În procesul de negocieri, din puținile runde care au fost, rușii se plâng că partea ucraineană are propuneri nerealiste și tărăgănează negocierile. Oare solicitarea de a părăsi teritoriile ocupate este una nerealistă? Yankee go home!!!

          La moment rușii sunt precum au fost bolnavii în pandemie, trebuiesc autoizolați, există riscul infecțios mare (în primul rând cel informațional) de a veni în contact cu lumea civilizată, cu normele și valorile democratice, spirituale, culturale, care sunt unele continue, pure și deschise.

          Și să le aducem aminte încă odată că realizarea politicii externe a unui stat se efectuează prin prisma negocierilor, a păcii și colaborării.

Discriminare și intimidare???

   În momentul în care zilele războiului nu mai sunt numărate, sau poate periodic cineva își mai aduce aminte, se crează impresia că această stare de tensiune, bombardamente și lupte e pentru un timp îndelungat. Cineva poate că se deprinde cu aceasta stare de război, altcineva acumulează experiență și este gata să continue să-și apere Patria și neamul. Alții se cred atotputernici și continuă să înainteze prin acapararea de noi și noi teritorii, regiuni, orașe. Doar că nu este bine când o stare de război se transformă într-o “normalitate continuă”. La multi se trezește acel instinct de autoapărare și sunt în permanență cu ochii în patru.

          Periodic se încearcă, să se includă pe ordinea de zi subiecte de ordin propagandistic care contribuie la continuitatea acestui proces “războinic”. Unul din acestea (subiecte) ar fi că ambasada rusă de la Chișinău caută pretexte ca armata rusă să invadeze Republica Moldova. Mai mult ca atât, ambasada FR de la Chișinău, deschide o adresă “specială” de email (ca și așa-numita operațiune militară specială) la care primește plângeri din partea cetățenilor ruși și a compatrioților de pe teritoriul RM care se simt discriminați și intimidați. Cică, mulți ruși se plâng de acțiuni violente (mititeii de ei). Mi-ar fi interesant să aud, din partea cui sunt aceste acțiuni violente și această discriminare. Sau poate că invers, noi, populația majoritară, în această perioada dificilă suntem disctiminați inclusiv prin acele mesaje propagandistice de gen (Путин наш, Молдавия (așa o numesc rușii) это Россия, беженцы нам не нужны). Invadatorul și ocupantul încearcă să o facă pe jertfa, intonând mesaje precum că rușii din RM sunt discriminați pe motive naționale, lingvistice, culturale, religioase și de altă natură. Tot aceștea, așa-numiții reprezentanți ai misiunii diplomatice ruse din Chișinău, spun precum că, noi populația majoritară săvârșim acte cu character violent și acțiuni care amenință viața și sănătatea rușilor din țara noastră. Ori cei de la ambasada rusă de la Chișinău sunt țicniți, ori nu mai înțeleg nimic. Din data de 24.02.2022, ba chiar și pâna atunci, nu prea am auzit cazuri, sau chiar deloc, precum că noi moldovenii îi discriminăm și le violăm drepturile rușilor, cu toate că de multe ori ar fi cazul să-i punem la respect.

          Practic zilnic, dacă nu-i una, e alta. Ma refer la acel război informational continuu. Subiecte peste subiecte, teme peste teme, tot mai multe și mai multe, mai deocheate și mai aberate, prin prisma analizei așa-numitei “operațiuni militare speciale”. Fraților, e război, ori la cineva înca acest mesaj nu a ajuns!!! Haideți să lăsăm pentru altă dată unele subiecte de discuții care nu se regăsesc în tematica actuală și nu corespund ordinei de zi.

          Întrebarea principală și unică, ar trebui să fie: când se va sfârși războiul???

          Sperăm că răspunsul să-l aflăm cât mai curând.